Share This Article
Sunt convinsă ca toata lumea stie cine este Angelina Jolie si mai ales cu ce se ocupa. Felul in care arata in lumina reflectoarelor, dar si in viata de zi cu zi face ca multe doamne si domnisoare sa suspine invidioase, dar si sa isi doreasca sa aiba macar un atribut fizic din cele cu care a fost inzestrata de catre mama-natura.
Parul ei este absolut superb si il poarta de obicei lung si vopsit in nuante cat mai naturale. De multe ori ne-am intrebat cum face sa il pastreze atat de frumos, stiut fiind faptul ca parul lung necesita ingrijiri speciale. Haideti sa ii aflam secretul, in cele ce urmeaza!
Naturaletea, cuvantul cheie
Angelina Jolie a mizat intotdeauna pe naturalete si nu si-a schimbat radical culoarea parului, limitandu-se de-a lungul timpului la doar cateva tonuri de castaniu deschis pana la castaniu inchis.
Ce e drept, parul ei a trecut prin schimbari extreme in perioada de inceput a carierei, dar noi am aflat ca atunci a cerut sfatul unui hairstylist, pentru a nu deteriora parul foarte mult.
Dar intorcandu-ne la vremurile actuale, ce il face sa fie special si mai ales cum il ingrijeste?
Salonul potrivit la momentul potrivit
Pe masura ce devenea din ce in ce mai faimoasa, coafura Angelinei Jolie s-a stabilizat intr-una cu parul lung, lejer, cu bucle naturale dar exceptional de bine ingrijit.
Luciul sanatos ne-a indus in eroare, dar pana la urma am aflat secretul ei. Frecventeaza unul dintre cele mai bune saloane din zona in care locuieste si aplica litera de lege sfaturile hairstylistului.
Hm, te asteptai la ceva mai spectaculos? La o adica asta poti sa o faci si tu cu ajutorul unei aplicatiei magice. Iti spunem noi cum. Descarci aplicatia Stailer si te uiti la ce saloane se gasesc in aria ta de acoperire, asa cum se spune. Afli ce hairstilisti sunt liberi si te programezi la un salon de infrumusetare atunci cand iti permite timpul.
Fii atenta la ce anume iti doresti
Daca si tu ai parul lung si cauti o modalitate de styling potrivită pentru acest sezon, trebuie sa tii seama de natura parului, iar stilistul la salonul unde te-ai programat sa ii sublinieze naturaletea. De asemenea, ar fi bine daca ar aplica si tratamente pentru par deshidratat, mai ales dupa procesul de vopsire care, se stie, are tendinta sa usuce parul.
In cazul in care parul tau este în mod natural drept, atunci poti cere stilistului sa le rasuceasca putin pentru a forma bucle naturale a la Angelina; iar daca parul este deja buclat, atunci se poate aplica reteta in sens invers, adica o intindere cu placa pentru a-i conferi acel luciu ca de oglinda, atat de sexi.
In nici intr-un caz sa nu exagereze cu artificiile, deoarece ideea de baza este ca parul tau sa arate cat mai asemanator cu cel al actritei tale preferate.
Simplu ca buna-ziua, cu ajutorul aplicatiei Stailer si a programarii la un salon in vara aceasta vei avea mari sanse sa ti se spuna ca semeni cu Angelina Jolie. Cel putin la coafura!